top of page

Un brand personal de succes necesită storyteller sau story doer?


După ce mult timp s-a bătut moneda pe importanța Storytelling-ului în marketing, Story Doing pare să se afirme tot mai mult și să-l surclaseze, când vine vorba de această importanță. Altfel spus, sunt voci care afirmă că înainte de a fi storyteller este vital să fii story doer. Vrei să construiești un brand personal de succes? Atunci hai să vedem c are e diferența dintre cei 2 termeni.


Dacă storyteller-ul este cel care povestește, story doer-ul este cel care acționează, care face lucrurile să se întâmple și obține rezultate. Cu alte cuvinte, după cum zice o zicală celebră din popor, story doer-ul este cel care pornește de la premisa „fapte, nu vorbe” sau de la „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”.


Marketingul prin storytelling a fost una dintre cele mai populare tendințe de comunicare din ultimul deceniu. Atunci când își spune povestea, un brand își poate împărtăși experiențele și valorile cu scopul de a se conecta cu clienții săi. În acest fel, își consolidează relația cu oamenii pe care îi targetează.


Cu toate acestea, ca să ai ce povesti, în mod firesc și logic, este necesar să fi făcut ceva. De aceea, atât în cazul brandurilor de companie, cât și în cazul brandurilor personale, ordinea corectă a acțiunilor este să faci, apoi să spui ce ai făcut, să povestești. Încă îți mai dorești să construiești un brand personal de succes? Atunci să continuăm.


Principiul nu este deloc nou. În critica literară se spune că, pentru a putea fi un critic de carte bun, este foarte important să încerci tu însuți să scrii. De ce? Pentru că, mergând pe drumul pe care merge un scriitor în elaborarea textului său, înțelegi gradul de dificultate pe care îl implică munca lui, cunoști de aproape supliciul creației și vezi cât de greu sau de ușor atingi rezultatele.

Este la fel și în construirea brandurilor. Nu poți să-i predici cuiva prin poveste ceva ce tu însuți nu ai aplicat ca să demonstrezi că se poate și în practică. Sau poți, dar credibilitatea ta are de suferit dacă povestea nu este coroborată și de fapte și rezultate. Clienții au început să pună tot mai mult la îndoială legitimitatea poveștii și să se întrebe cât de reală e aceasta sau dacă a fost creată doar în scopuri de marketing. Mai mult decât atât, datorită posibilităților pe care le oferă social media, oricine poate deveni un povestitor sau un influencer online, dar la nivel de credibilitate nu e la fel de simplu.


Un brand personal de succes se construiește doar cu autenticitate.


Pentru a înțelege mai rapid aceste aspecte, este suficient să ne gândim la ce alegere am face în condițiile în care am avea probleme cu greutatea și am vrea să slăbim. Am merge la un nutriționist care ne dovedește prin felul cum arată că ceea ce ne spune să mâncăm este și ceea ce se dovedește eficient sau am merge la un nutriționist care are el însuși probleme cu greutatea (sau cu glanda)?


Acestea fiind spuse, se pune așadar întrebarea: cum poate un brand să producă o poveste care să fie atât memorabilă, cât și credibilă? Firește, răspunsul este prin Story Doing, care îi permite unui brand să dovedească nu doar veridicitatea poveștilor pe care le împărtășește cu publicul său, ci să își promoveze și valorile.


Concluzionând, putem spune că, în disputa Storytelling versus Story Doing, cele două nu se exclud, ci sunt mai curând complementare, ele fiind, de fapt, esențiale pentru modul în care este perceput un brand personal de succes – ceea ce se traduce prin faptul că brandul respectiv trebuie să găsească echilibrul perfect între practică și promovare. În timp ce Storytelling-ul atrage atenția clienților, Story Doing-ul este cheia de a-i menține și fideliza.


Articol oferit de Cristina Norocel

Trainer | Consultant Marketing | Branding Personal | Coach



CONTACT

Telefon: 0741.301.082

12 views0 comments
bottom of page