top of page

Ce este SAF-T?


SAF-T (Standard Audit File for Tax), Sistemul de raportare a tranzactiilor fiscale, este un sistem informatic implementat in Romania din ianuarie 2022, care face parte dintr-un proces complex de digitalizare a raportarii fiscale. Mai exact, SAF-T reprezinta un standard international care faciliteaza transmiterea automata a datelor fiscale catre autoritatea fiscala, fiind aliniat cu reglementarile europene si conformitatea fiscala directionata de Uniunea Europeana.


Comisia Europeana sustine implementarea unui sistem similar in toate statele membre, pentru a facilita schimbul de informatii fiscale intre autoritatile nationale, reducand astfel evaziunea fiscala si imbunatatind colectarea taxelor.


Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a creat prima versiune in anul 2005, iar in prezent urmatoarele tari au adoptat standardul SAF-T sau sisteme similare: Austria, Danemarca, Franta, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Ucraina, Spania, Italia, Olanda, Cehia si Romania.

SAF-T a fost implementat in Romania etapizat, fiind obligatoriu pentru contribuabilii mari incepand cu 2022, din 2023 pentru contribuabilii mijlocii si, din ianuarie 2025, pentru contribuabilii mici. Ianuarie 2025 a fost etapa finala de implementare, cu extinderea aplicabilitatii la toate societatile din tara.


De mentionat ca obiectivele principale ale raportarii SAF-T sunt:

– digitalizarea si facilitarea analizei datelor fiscale;

– un control si o colectare mai eficiente si eficace ale taxelor;

– identificarea/eliminarea cazurilor de frauda si evaziune fiscala;

– conformitatea cu reglementarile fiscale la nivel national si european.

 

Legatura cu sistemele fiscale digitale din Romania

SAF-T este conectat la sistemele si initiativele de digitalizare fiscala implementate in Romania din ultimii 5 ani:

  1. Sistemul RO e-Factura: incepand cu 2021, Romania a implementat obligativitatea emiterii de facturi electronice pentru contribuabili si tranzactii. Practic, e-Factura permite schimbul automat de facturi intre contribuabili si autoritati. SAF-T joaca un rol esential in validarea si transmiterea acestor facturi in format standardizat, datele culese de e-factura fiind integrate in SAF-T pentru a asigura conformitatea fiscala.

  2. Sistemul RO e-Tva reprezinta sistemul in care se raporteaza informatiile despre TVA pentru tranzactiile din Romania. Datele legate de TVA sunt de asemenea integrate in SAF-T, iar autoritatile fiscale folosesc informatiile pentru a verifica corectitudinea taxelor colectate.

  3. Sistemul e-Vama este un sistem care permite gestionarea si monitorizarea importurilor si exporturilor in/din Romania.

  4. E-Casele de marcat: dispozitivele de inregistrare a vanzarilor directe, precum casele de marcat electronice sunt integrate in sistemele de raportare fiscala. Datele din aceste dispozitive pot fi colectate si procesate prin SAF-T pentru a fi transmise autoritatilor fiscale, astfel incat sa se asigure ca toate tranzactiile comerciale sunt raportate corespunzator.


De asemenea, declaratiile fiscale periodice (ex: D100, D300, D394) pe care contribuabilii sunt obligati sa le depuna, contribuie la colectarea si transmiterea datelor necesare SAF-T.

 

Raportarea SAF-T reprezinta un instrument esential in controlul fiscalitatii, contabilitatii si al evaziunii fiscale, contribuind semnificativ la cresterea transparentei fiscale si la combaterea fraudei. Prin centralizarea si automatizarea raportarii datelor fiscale, SAFT ajuta autoritatile sa detecteze si sa corecteze practici incorecte sau frauduloase.

 

Controlul Fiscalitatii

SAF-T ofera autoritatilor fiscale o metoda mult mai eficienta de a colecta si analiza informatiile financiare ale contribuabililor. Prin integrarea acestuia in sistemele de raportare fiscala, autoritatile pot verifica daca taxele si impozitele sunt platite corect si la timp. Cateva exemple de control fiscal:

  • Verificarea TVA-ului: SAF-T permite verificarea corectitudinii TVA-ului colectat si dedus de contribuabili. Pot fi monitorizate facturile emise si inregistrarile contabile pentru a se asigura ca TVA-ul a fost calculat si platit corect;

  • Controlul impozitelor si taxelor: poate fi verificat daca impozitele pe profit sau alte taxe sunt calculate corect, in baza veniturilor raportate si cheltuielilor deduse;

  • Compararea declaratiilor fiscale: compararea datelor din facturile si tranzactiile raportate prin sistemele e-Factura si e-Tva cu informatiile din declaratiile fiscale depuse.

 

Controlul Contabilitatii

In cadrul sistemului SAF-T, autoritatile fiscale pot avea acces direct la registrele contabile ale contribuabililor, ceea ce permite o monitorizare detaliata a fluxurilor financiare ale acestora. Prin analiza fisierelor SAF-T este posibila:

  • Verificarea validitatii inregistrarilor contabile: datele din SAF-T permit autoritatilor sa verifice daca acestea respecta reglementarile fiscale si standardele contabile in vigoare;

  • Identificarea erorilor contabile: pot fi identificate mult mai usor erorile de inregistrare a veniturilor sau cheltuielilor care pot afecta calculele fiscale si impozitele datorate;

  • Identificarea eventualelor neconcordante intre documentele financiare: prin centralizarea informatiilor din SAFT pot fi descoperite eventuale diferente intre documentele fiscale depuse si cele inregistrate in contabilitate.

 

Regimul Transfrontalier si preturile de Transfer

In cadrul regimului transfrontalier, preturile de transfer sunt reglementate de autoritatile fiscale pentru a preveni manipularea acestora de catre companii care incearca sa isi reduca baza de impozitare intr-o jurisdictie favorabila. Aceste reglementari se bazeaza pe principiul „pretului de piata” (arm’s length principle), care presupune ca tranzactiile intre entitatile unui grup economic trebuie sa se efectueze la preturi similare cu cele care ar fi aplicate intre parti independente, pentru a evita ca transferul de profit sa fie realizat prin preturi artificiale.

SAF-T joaca un rol important in monitorizarea si verificarea respectarii regimului preturilor de transfer. Autoritatile fiscale din Romania si alte state membre ale Uniunii Europene pot utiliza SAF-T pentru a examina si verifica corectitudinea preturilor de transfer aplicate in tranzactiile internationale, comparandu-le cu preturile de piata.

 

Cine are obligatia de raportare SAF-T?

  • regiile autonome;

  • institutele nationale de cercetare-dezvoltare;

  • societatile pe actiuni (S.A.);

  • societatile in comandita pe actiuni (SCA); cele in comandita simpla (SCS) si in nume colectiv (SNC);

  • societatile cu raspundere limitata (S.R.L.);

  • societatile/companiile nationale;

  • organizatiile cooperatiste mestesugaresti (OC1); cele de consum (OC2) si organizatiile cooperatiste de credit (OC3);

  • unitatile fara personalitate juridica din Romania care aparain unor persoane juridice cu sediul in strainatate; persoanele juridice straine care desfasoara activitate cu sediu permanent in Romania;

  • persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania;

  • asociatiile cu scop patrimonial si cele fara scop patrimonial;

  • organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevazute in legislatie;

  • societatile nerezidente care au in Romania un cod de inregistrare in scopuri de TVA.

 

Termenele limita pentru raportarea SAF-T prin depunerea Declaratiei D406

Contribuabilii transmit declaratia informativa D406 lunar sau trimestrial, urmand perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata (TVA). Contribuabilii care au ca perioada fiscala aplicabila semestrial sau anual trebuie sa transmita D406 trimestrial. Cei care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA transmit D406 trimestrial.

Data limita pentru transmiterea D406 este ultima zi calendaristica din luna depunerii, reprezentand luna calendaristica imediat urmatoare perioadei pentru care a fost pregatita declaratia informativa.

Incepand cu 1 ianuarie 2025, toate categoriile de contribuabili din Romania au obligatia de a depune D406 (SAF-T). Nerespectarea acestei obligatii poate atrage sanctiuni financiare, dupa cum urmeaza:

– Nedepunerea la termen a declaratiei: amenzi intre 1.000 si 5.000 de lei.

– Depunerea incorecta sau incompleta a declaratiei: amenzi intre 500 si 1.500 de lei.

 

Provocari ale implementarii SAF-T

  • Costuri suplimentare: achizitionarea sau actualizarea softurilor de contabilitate poate reprezenta un efort financiar semnificativ;

  • Complexitate tehnica: respectarea cerintelor tehnice impune un nivel ridicat de competenta in IT si contabilitate.

  • Timp necesar pentru conformare: implementarea SAF-T presupune o perioada de adaptare, mai ales pentru companiile mici.

 

Asigurati-va de calitatea datelor

Societatile din Romania vor avea noi provocari aduse de SAF-T, e-Factura si e-TVA, sisteme la care trebuie sa se adapteze deoarece acestea vor rescrie regulile inspectiilor fiscale de acum inainte. De aceea, pana la perfectionarea procesului de digitalizare este important ca toate societatile sa se focuseze pe transparenta, vericiditatea informatiilor si calitatea datelor in sectorul contabil si financiar.

Privind catre viitor, piata IT din Romania va continua sa evolueze si sa se maturizeze. Urmeaza o crestere a adoptarii noilor tehnologii, o extindere a serviciilor de nisa si o crestere semnificativa a dezvoltarii de produse proprii. Inteligenta artificiala va ocupa un punct central, iar companiile care vor reusi sa o integreze pot avea un avantaj considerabil.

Domeniul financiar este de asemenea in schimbare, insa definirea calitatii si o posibila selectie in randul expertilor pot genera o crestere de capital/business, dar si noi statistici in universul financiar care pot conduce catre progres.

 

*Informatii despre SAF-T & asistenta furnizate de ANAF:


Articol oferit de CV Expert Contabil

 
 
 

Comments


bottom of page