top of page

Stand-Up Networking: locul unde înveți să faci altfel de Public Speaking


Nu știu dacă vi s-a întâmplat și vouă, dar eu am participat la multe evenimente unde speakerul de pe scenă vorbea… fără să transmită, de fapt, nimic. Genul acela de discurs în care auzi multe cuvinte, dar nu rămâi cu nimic. Multă formă, puțin fond. Fix ca la politicieni, uneori. :)


Și nu spun asta cu răutate, ci pentru că am observat de multe ori același lucru: oameni foarte buni în ceea ce fac, cu experiență, cu business, cu povești reale, dar care, în momentul în care ajung pe scenă, nu reușesc să ajungă și la oameni.


De aici a pornit, de fapt, Stand-Up Networking. Din nevoia de a crea un context în care public speaking-ul să nu mai fie tratat superficial. Pentru că nu este suficient să ai un business bun, o poveste bună sau o idee valoroasă. Dacă nu știi să le spui într-un mod în care oamenii să te simtă, să te înțeleagă și să te țină minte, pierzi enorm.


Așa s-a născut acest eveniment: ca un mix între business, public speaking și prezență scenică. Nu este o conferință clasică și nici un networking rigid, în care lumea schimbă câteva cărți de vizită și pleacă acasă. Este un concept construit pentru oameni care vor să învețe să vorbească mai bine despre ei, despre businessul lor și despre ceea ce au de oferit.

Ce aduce diferit Stand-Up Networking este tocmai această combinație dintre conținut și felul în care el este livrat. Lucrăm nu doar pe mesaj, ci și pe dicție, body language, structură, emoții, poziție pe scenă, expresivitate. Adică exact lucrurile care fac diferența dintre un om care doar vorbește și un om care chiar transmite.


În plus, evenimentul are și elemente teatrale, de improvizație și de interacțiune, care îl fac mult mai viu decât un format clasic de business. Tot acest proces este construit sub atenta coordonare a lui Teodor Ghiță, actor și regizor, cel care îi ajută pe participanți să își găsească o prezență reală pe scenă, nu doar un discurs învățat.


Până acum am organizat 6 ediții, în care peste 50 de oameni de business au urcat pe scenă și și-au prezentat businessul altfel. Nu perfect, nu „ca la carte”, ci autentic, cu emoție, cu sens și cu mai mult curaj. Iar în sală am avut, de fiecare dată, în jur de 100 de participanți, ceea ce mi-a confirmat că există o nevoie reală pentru acest tip de eveniment.


Pe lângă partea de public speaking, am adus de la o ediție la alta și elemente noi, astfel încât experiența să fie tot mai dinamică și mai memorabilă. Bingo Networking este unul dintre ele și a devenit deja una dintre părțile preferate ale participanților, pentru că transformă networking-ul într-o experiență mai relaxată, mai umană și mai fun.


De ce să participi? Pentru că, într-o lume în care toți vor să fie vizibili, foarte puțini știu cu adevărat să fie memorabili. Stand-Up Networking nu te învață doar să vorbești. Te ajută să captezi atenția, să transmiți mai clar, să ai mai multă încredere și să îți prezinți businessul într-un mod care chiar rămâne cu oamenii.


Ediția #7 va veni cu și mai multă energie, și mai multă experiență și, sunt convinsă, cu și mai multe momente care vor scoate oamenii din zona de confort într-un mod bun.


Dacă simți că ai ceva de spus, dar încă nu ai găsit contextul potrivit, poate că acesta este. Scrie-mi și hai să vedem dacă Stand-Up Networking este pentru tine.

 
 
 

Comments


bottom of page