top of page

ALBIREA DENTARĂ

Albirea dentară este o procedură estetică care vizează eliminarea petelor și a colorației anormale a dinților (discromie), rezultate din consumul de cafea, tutun, vin sau alte alimente și bauturi, anumite antibiotice, traumatisme dentare dar și din acumularea de tartru și placă bacteriană. La momentul actual, este cea mai cautată procedură cosmetică dentară cu scopul de a îmbunatăți aspectul pacientului, încrederea în sine și zâmbetul, dantura fiind un criteriu esențial în fizionomia acestuia.


Metodele profesionale de albire a dinților în cabinet (in-office bleaching) implică utilizarea unui agent de albire chimic aplicat pe dinți și a unei surse de lumină, cum ar fi lampa sau laserul, pentru a accelera procesul de oxidare a pigmentațiilor organice de la suprafața dintelui. Acest tip de albire poate fi realizat de catre medicul stomatolog, oferind un efect mai pronunțat decât metodele acasă (outside the office).


Rezultatele sunt de obicei vizibile imediat și pot fi durabile până la un an sau chiar mai mult. Determinarea etiologiei discromiei ajută la aprecierea rezultatului potențial al albirii dentare și se face în urma anamnezei și a examenului clinic indispensabil corelat cu examinarile imagistice (radiologic). Astfel, folosind tehnologie de ultimă generație se pot obține dinți cu 2 până la 12 nuanțe mai albi.


Evaluarea așteptărilor estetice ale pacientului și cunoasterea de către acesta a implicațiilor și limitelor tehnicii de albire în cabinet este cheia către o albire dentară de success. Prin urmare beneficiile albirii dentare pot fi: efect vizibil imediat cu rezultat de lungă durată, tratament personalizat pentru fiecare pacient fără afectarea gingiilor și a mucoaselor, zâmbet mai alb și strălucitor. Recomandarea optimă pentru un tratament echilibrat este în primă fază tratamentul în cabinetul stomatologic urmat de tratamentul lunar de albire dentară de către pacient la domiciliu.


Albirea în cabinet este o metodă rapidă utilizând soluții sau geluri pe bază de peroxid de hidrogen 35% fiind aplicată pacientului în scaunul dentar prin fotocatalizare sau activare laser și peroxid de carbamidă fiind aplicată pacientului o gutieră timp de 30 minute în sala de așteptare sau acasă. Albirea dinților vitali conduce la rezultate foarte bune, de multe ori peste așteptările pacienților.


Deoarece anumite tipuri de colorație pot fi cauzate de probleme dentare subiacente, cum ar fi cariile sau probleme la nivelul rădăcinilor, albirea dentară nu este o soluție pentru toți, fiind necesar un tratament prealabil. De asemenea, albirea dentară poate fi contraindicată în cazul persoanelor cu sensibilitate dentară sau alergii la anumite ingrediente ale produselor de albire, femeilor însărcinate sau care alăptează, alte afecțiuni sistemice grave. După tratament poate fi resimțită o sensibilitate, pentru o scurtă perioada de timp, la nivelul dinților. Totuși, acesta nu durează mai mult de 24 - 48 de ore.


În concluzie, albirea dentară poate fi o modalitate rapidă și eficienta de a îmbunatăți aspectul estetic al dinților și este de mare importanță să se consulte un medic stomatolog înainte de a începe orice procedură și să se respecte instrucțiunile de utilizare a produselor de albire pentru a evita complicațiile.



Articol oferit de Dr. Lorelei Nassar - Clinica de Implantologie LORELEI NASSAR


CONTACT

Telefon: +40 751 051 096

+40 314 257 954


ADRESA CLINICĂ


Strada Puțul lui Zamfir 15A,

București 011683, România



*Poză preluată de pe Pinterest

7 views0 comments

Comentarios


bottom of page