Alege să îți protejezi copilul cu o asigurare. Familia ta este importantă

4 oct. 2022

Alege să-ți protejezi copilul cu o asigurare care poate reprezenta o plasă de ajutor pentru sănătatea sa.


,,Opiniile, sfaturile și cărțile despre creșterea copiilor sunt pe cât de numeroase, pe atât de diverse. Chiar și în familie se întâmplă ca părerile să nu coincidă la fiecare pas.

Dar toate au în comun un lucru esențial pe care nu e nevoie să-l demonstreze vreun studiu: grija permanentă a părinților ca nimic să nu-i afecteze pe cei mici.

Din clipa în care devii părinte, te însoțește un al șaselea simț ce face ca dintr-o dată să devină firesc să prevezi tot felul de situații ce ar putea duce la accidente sau probleme de sănătate.

Iar asta trebuie să se întâmple fără să stingherească libertatea și creativitatea de care micii exploratori au nevoie pentru a descoperi lumea. Fără îndoială, nimic nu poate înlocui grija cu care părinții își ocrotesc copiii.

Și totuși, chiar dacă faci tot ce-ți stă în putință, pot exista momente în care trebuie să fii sigur că ai la dispoziție cel mai bun ajutor pentru copilul tău. De aceea am creat prima asigurare.

Copiii sunt curioși și inventivi. Cu alte cuvinte, combinația clasică de imprevizibilitate care îngrijorează orice părinte.

Pentru a crește, ei explorează lumea, caută mereu răspunsuri și învață adeseori prin metoda încercării și a greșelii. Și e firesc așa. Tocmai pentru ca tu să fii liniștit, am creat această asigurare pentru copii.

Asigurarea pentru copii este unică pe piața asigurărilor din România, acoperind necesități financiare complexe de protecție pentru copii.’’, a declarat consultantul Metropolitan Life, Sandu Mihăiță.

Este unică deoarece:

  • Poate oferi protecție atât copilului, cât și părinților;

  • În perioada vacanței de vară unele beneficii se dublează ca valoare.

  • Oferă beneficii unice pentru copii, atașate unei asigurări, precum: servicii de asistență de urgență și teste practice;

  • Află în ce constă protecția financiară oferită de asigurare:

Asigurarea pentru copii este o asigurare de accident și sănătate, care oferă:

  • Asistență de urgență pentru copii;

  • Posibilitatea cunoașterii copilului prin teste practice;

  • Protecție financiară în caz de invaliditate din accident;

  • Beneficii de spitalizare și intervenții chirurgicale din accident/ din accident și îmbolnăvire;

  • Protecție financiară în caz de boli grave;

  • A doua opinie medicală – pentru confirmarea sau infirmarea unui diagnostic;

  • Protecție în caz de fracturi și arsuri din accident;

  • Protecția copilului în cazul decesului

  • Titularului/ Rudei (pot fi părinți, bunici, mătuși, unchi)*

  • Achitarea primei de plată de către Companie până la maturitatea poliței în caz de deces din orice cauză a oricărei persoane desemnate ca Titular/ Rudă; Plata Sumei Asigurate sau a unei Anuități către copilul Asigurat în cazul decesului din orice cauză a celei de-a doua persoane desemnate ca Titular/ Rudă.


Informații suplimentare produs

  • Vârsta copilului Asigurat (la activarea poliței): 0 – 17 ani împliniți;

  • Vârsta Titularului/ Rudei (la activarea poliței): 18 – 70 ani împliniți (18 – 65 ani împliniți pentru clauza “Protecția copilului”);

  • Durata poliței: până când copilul împlinește 23 de ani.


Mai multă acoperire

  • Pentru fiecare zi de spitalizare la terapie intensivă, valoarea beneficiului de spitalizare se va dubla;

  • Beneficiile de spitalizare sunt mai mari cu 50% dacă, în momentul apariție evenimentului asigurat, copilul are între 0 și 14 ani;

  • În perioada vacanței de vară, se dublează valoarea protecției pentru fracturi și arsuri și invaliditate din accident.


Mai multe pe: https://www.normedia.ro/2022/09/21/alege-protejezi-copilul-ad34/