top of page

5 din 10 copii cu autism pot fi complet recuperați dacă urmează terapia ABA în primii 2 ani de viață. În 2022, Asociația Autism Voice a susținut peste 750 de copii cu TSA

29 ian. 2023

● 43% dintre beneficiarii asociației au peste 8 ani

● Majoritatea beneficiarilor sunt copii care au început terapia încă de la 2 ani

● Terapia intensivă din primii 2 ani pentru recuperarea semnificativă a unui copil poate costa familiile până la 40.000 Euro (pentru un program de 4 ore/zi de terapie)

● 70 de specialiști lucrează pentru Asociația Autism Voice și Institutul Autism Voice


Asociația Autism Voice a reușit, în 2022, să ofere terapie gratuită sau decontată parțial pentru 400 de familii ai căror copii suferă de tulburări din spectrul autist. Alte 350 de familii au fost sprijinite prin proiecte specifice.


„17% dintre beneficiarii Autism Voice sunt copii cu vârste între 2 și 4 ani. Același procent este pentru copii de 4-6 ani, 23% au între 6 și 8 ani, iar cel mai mare procent este la copiii de peste 8 ani. Cu cei mai mulți dintre ei, noi am început terapia încă de la vârste fragede, când comportamentul lor poate fi modelat, iar rezultatele sunt vizibile. Intervenția timpurie în aceste cazuri este urgentă. 50% dintre copiii cu autism netratat devin adulți care vor avea nevoie pe tot parcursul vieții de sprijin. Din fericire, în ultimii ani am observat o mai mare preocupare și cunoaștere din partea părinților, care fac tot posibilul să înceapă terapia din timp cu cei mici” explică Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice.


Intreg articolul :


Comunicat de presa RO
.pdf
Download PDF • 846KB



bottom of page